Negru şi imens, ca un petic lipit pe un balon văzut din interior, hubloul crea o senzaţie de fragil,
singurătate şi nimicnicie.
Frigul interstelar se transforma într-un şuvoi acvatic, imersând pilotul într-un ocean – oceanul primordial – care îi trezea false amintiri neplăcute. Zona din spaţiu pe care nava o traversa era tulburată de meteoriţi, care se aprindeau în fluxul de gaz, injectat de scuturi cu sute de kilornetri înaintea navei, cei mai mari apropiindu-se mult, ca un peşte invizibil şi răbdător. Pilotul îşi întoarse capul şi privi atent pupitrul lung, acoperit de butoane pe care le putea apăsa numai gândindu-se la ele : culorile nu mai erau violente ca la începutul schimbului, le dispăruse strălucirea, semn că obosise.
– Am început să obosesc, ii spuse colegului
– Bine.
– Cred că o să ne schimbe cineva, nu?
În zece secunde vei fi schimbat.
Decuplarea de sisternul de comandă era lăsarea nopţii absolute : toată senzaţia de lumină, hubloul, pupitrul erau simplă butaforie, un mod prietenos al sistemului de comandă al navei de a reprezenta în mintea pilotului toate datele pe care le strângea de la senzorii externi, date pe care sistentul le transplanta în reprezentări accesibile minţii umane: butoane, grafice, semnale de avertizare luminoase şi acustice. În realitate era întuneric. Pilotul se lăsă pe vine şi atinse podeaua, răsuflînd uşurat: contactul cu suprafaţa netedă îi elimină senzaţia că plutea în vid. Vechile obişnuinţe, mascate pînă atunci în procesul de conducere al navei, îi reapărură. Dibui cu mâna stângă butonul de start al AMC-ului şi îl apăsă: „Mai ai zece secunde şi poți să aprinzi lampa”. Pilotul se gândi că cifra zece se repetase de două ori într-un interval de timp foarte scurt şi că asta trebuie să însemne ceva, dar nu-şi aduse aminte ce şi nici n-avea senzaţia că există ceva în memorie care să explice repetiţia. Aprinse lampa.
– Stinge-o, te rog, mă dor ochii de mă ucid !
– Iartă-rnă, la mine e pe dos, în primul moment, în intuneric, am avut impresa că m-au ejectat în spațiu la sfârşitul schimbului, a trebuit să pun mâna jos şi să pipăi podeaua. Stinse lampa.
– Ei, na, de ce să te arunce?
Cum de ce, conceptul e vechi, foloseşte şi aruncă… Pilotul tăcu, gluma nu i se părea reuşită, celălalt o luase în serios. Scuzabil, era epuizat.
– Nu m-au decuplat la timp, zise celălalt şi tăcu.
– Cine? Ah, da, sistemul de comandă !
– Nu, nu sistemul, ei, ei sunt de vină, m-au ţinut în plus, peste capacitatea mea de rezistenţă…